Județul Neamț a fost, pentru patru zile, gazda unui nou regal muzical, cea de-a III-a ediție a „Neamț Music Festival”, un proiect muzical ce a adus spectatorilor o nuanță artistică similară festivalurilor de prestigiu întâlnite în diverse capitale europene.

Ajuns la a treia ediție, festivalul găzduit de județul Neamț și organizat de Consiliul Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ, a reprezentat o încununare a succesului celorlalte două ediții anterioare, pe durata a patru zile în care spectatorii s-au bucurat de întâlnirea cu muzica, într-o mare varietate de expresii ale ei.

Programul acestei ediții a cuprins cinci evenimente muzicale excepționale, încheindu-se cu o seară de gală sub „aripa” Festivalului Internațional „George Enescu”, Piatra-Neamț alăturându-se celor zece orașe importante ale României în care are lor cea mai extinsă ediție de până acum a evenimentului de talie internațională (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Bacău, Bârlad, Târgovişte, Satu-Mare).

La baza acestui proiect a stat talentatului pianist Daniel Ciobanu care, a gândit structura unei ofrande muzicale menită să aducă un plus de strălucire (pe plan cultural) ținuturilor natale.

Anul acesta, busola festivalului îşi îndreaptă nordul către dualitate.

E poate cea mai simplă şi nimerită definiţie a lumii, într-un singur cuvânt.

Din mulţimea de dualităţi sonore posibile, fiecare dintre cele patru zile ale festivalului va etala un scenariu diferit.” – declara Daniel Ciobanu la începutul festivalului.

Astfel, joi, 12 septembrie, la “Cinema Mon Amour” din Piatra-Neamț, începând cu ora 19:00, Daniel Ciobanu și Peteras Geniusas (unul dintre cei mai proeminenți, versatili și aventuroși artiști lituanieni) au deschis seria concertelor cu evenimentul denumit BURJOAZIE & DEBAUCH.

Un concert la două piane în care cei doi protagoniști au încântat publicul cu lucrări de Maurice Ravel („Daphnes & Chloe”, Suite no.2, aranjament muzical – Vyacheslav Gryaznov), Igor Stravinsky („Rite of Spring”, aranjament muzical – Vyacheslav Gryaznov), Pierre Audiger (“Pietrichiquea” – premieră) şi Maurice Ravel („La Valse”).

Articolul precedentScandal la o locuință din Secuieni. O tânără a fost înjunghiată
Articolul următorRazie în stațiile CFR din Neamț în această dimineață