Un tânăr de 28 de ani din Neamț a încercat să schimbe cursul uni dosar penal. Pentru a ”cumpăra” soluția acesta acesta a dat mită 150 de euro unui polițist din Sagna. Doar că polițistul anunțase deja intenția tânărului, iar acesta din urmă a fost prins în flagrant și reținut de polițiști.
Marți, 3 martie 2020, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, în baza ordonanței de delegare și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 28 de ani, imediat după ce a dat suma de 150 euro unui agent de poliție, șeful Postului de Poliție Sagna ,din cadrul I.P.J. Neamț, pentru ca acesta să-și exercite influența pe lângă un coleg polițist pentru a-l determina să propună o soluție de netrimitere în judecată într-un dosar privind o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, se arată într-un comunicat DGA.
Dosarul a fost constituit ca urmare a denunțului depus la SJA Neamț de către șeful de post.
Ca urmare a prinderii în flagrant, procurorul a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de ”cumpărare de influență” și a dispus față de suspect măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.