Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Neamţ, activități de recrutare pentru profesia militară, în vederea încadrării unor posturi de soldat-gradat profesionist.

Criteriile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti:

  1. a) să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 50 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
  2. b) să fie absolvenţi cel puţin ai învăţământului general obligatoriu (10 clase), în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  3. c) să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autoritățile române – candidaţii care optează pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”;

Perioada de înscriere a candidaților este 02 martie – 29 aprilie 2020.

Pentru a participa la procesul de selecţie, candidaţii vor parcurge următoarele etape:

– prezentarea pentru luarea în evidenţă (înscriere) la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar  judeţean Neamţ;

– susţinerea probelor de selecţie (evaluarea psihologică şi evaluarea aptitudinilor fizice), la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare – Câmpulung Moldovenesc;

– efectuarea unui examen medical la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Iaşi;

– definitivarea dosarului de candidat, la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar  judeţean Neamţ;

Pe toată durata pregătirii în Centrele de instruire, se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile desfăşurate pe timpul pregătirii, oferă reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

ARMATA îţi oferă un loc de muncă, o carieră,  un venit sigur,  posibilitatea de afirmare şi de promovare pe criterii de performanţă, prestigiu social.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Neamţ, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Neamţ, situat în Piatra Neamţ, strada Durăului nr. 9, luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08.30-16.30, marţi între orele 10.30-18.30, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele 0233213886 sau 0233213473 int. 117.

Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro. sau www.recrutare.mapn.ro sau paginile oficiale de Facebook, RecrutareMApN şi Centrul Militar Judeţean Neamţ.

Articolul precedentA încercat să mituiască un polițist și a fost prins în flagrant
Articolul următorS-a răsturnat cu mașina din cauza vitezei (FOTO)