Un accident rutier soldat cu rănirea unui tânăr a avut loc joi, 8 august, în localitatea Buruienești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Doljești, conducea un autoturism pe DJ 2017 K, în localitatea Buruienești nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, moment în care a fost acroșat de către un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Tămășeni, care era angajat în depășire.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 20 de ani care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentCopil de 5 ani, plimbat prin 3 spitale după ce a căzut de pe cal
Articolul următor382 locuri de muncă vacante NOI pentru nemțeni în perioada 5 – 9 august 2019