Cinci persoane au ajuns la spital, pentru două dintre ele intervenind echipajele de descarcerare, după un accident rutier ce a avut loc în această seară, în jurul orei 19:30, în localitatea Topolița (Ocea), comuna Grumăzești.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, în urma evenimentului rutier, două victime (un bărbat în vârstă de 69 de ani și o femeie de 58 de ani) au fost preluate de către echipajul SMURD pentru a fi transportate la spital.
Alte 3 persoane au fost preluate de către echipajele Serviciul de Ambulanță Județean astfel: un bărbat în vârstă de 46 de ani, o femeie de 45 de ani (pentru cele două persoane intervenind echipajele de descarcerare) și o tânără de 15 ani.
În evenimentul rutier au fost implicate un TIR și o autoutilitară. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19:30, pe DJ 155 i, în localitatea Topolița (Ocea), iar drumul a fost blocat.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor și 2 ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean.