Un accident cu 3 victime, provocat de o femeie din județul Neamț, a avut loc vineri în comuna suceveană Pârteștii de Jos.

Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E din comuna Pârteștii de Jos, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, o femeie de 39 de ani din județul Neamț a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autobuzul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 45 de ani din județul Bacău, după care a fost proiectată în autoturismul condus de o femeie de 38 de ani din comuna Poieni Solca.

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto de 38 de ani și a două minore de 5 și 15 anii, ambele din comuna Poieni Solca, pasagere în autoturismul condus de aceasta.

Conducătorii auto implicați în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentSărbătoarea Curții Domnești (VIDEO)
Articolul următorPermis fals și dreptul de a conduce suspendat. Doi șoferi și-au încercat norocul, dar au fost prinși