Un accident mortal a avut loc duminică, în jurul orei 22:45, în localitatea Spiridonești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, la data de 25 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe strada Lanului din localitatea Spiridonești, soldat cu decesul unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști ai reieșit faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Spiridonești, conducea un autoturism pe strada Lanului, pe fondul consumului de alcool și a vitezei excesive, pe un sector de drum pietruit, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu mai mulți arbori dintr-o lizieră de salcâmi, răsturnându-se pe cupola autoturismului.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea unei femei de 50 de ani, din Roman, care a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență din Roman unde a rămas sub supraveghere.

Persoana decedată a fost transporată la Serviciul de Medicină Legală din Roman în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și respectiv vătămare corporală din culpă.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentPeste 1.000 de locuri de muncă vacante pentru nemțeni
Articolul următorS-au jucat cu focul și au incendiat o fânărie (FOTO)