Accident rutier cu victimă, surprins de camere. Trei mașini implicate (FOTO-VIDEO)

Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier ce a avut loc în această dimineață în intersecția de la Căciulești (comuna Girov). O tânără a ajuns la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 32 de ani, din Bacău, a condus un autoturism pe DJ 156 A (direcția Roznov – Dobreni), la intersecția cu DN 15 D, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Podoleni, care circula regulamentar din direcția Roman – Piatra-Neamț.

Autoturismul condus de tânărul din Podoleni a ricoșat într-un alt autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani, din Piatra-Neamț.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 28 de ani, din Poiana Teiului, pasageră în autoturismul condus de bărbatul din Bacău.

Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un utilizator al rețelei de socializare Facebook a postat pe pagina sa un clip video în care a surprins momentul producerii accidentului rutier.

SURSĂfoto/video: Facebook / Ciubotaru Radu
Articolul precedentTreisprezece misiuni ale pompierilor nemțeni pentru înlăturarea efectelor manifestării fenomenelor meteorologice periculoase
Articolul următorVrei să devii pompier militar? Află cum!