Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din cadrul Primăriei municipiului Roman demarează o campanie prin care cetățenii să aibă posibilitatea să cunoască mai bine activitatea serviciului și persoanele care se ocupă de prevenirea și informarea asupra situațiilor de urgență.

Astfel, orice persoană cu vârsta între 18 și 55 de ani poate participa, timp de 24 de ore, la activitățile SVSU, atât la cele curente, cât și la intervenții.

Înscrierile se fac prin e-mail, la adresa [email protected] La finalul perioadei, persoanei i se va înmâna un certificat de voluntariat. Nu există o limită de timp de înscriere, în funcție de interesul manifestat de către cetățeni se va stabili și un grafic pentru cei care vor dori să afle mai multe despre activitatea SVSU.

Articolul precedentPompierii nemțeni, pe podium la Iași (FOTO)
Articolul următorA fost semnat contractul pentru realizarea parcului Zăvoi