Barza, legendara „aducătoare de copii”, așa cum era cunoscută de micuți, este singură zburătoare de talie mare care se pare că nu se teme de om, apropiindu-se de el pentru a-și construi cuiburi și desigur pentru a viețui împreună cu familia sa. Alte legende ce se mai învârt în jurul acestei păsări relatează că ea aduce primăvara sau aduce norocul în casa în apropierea căreia își face cuibul sau o ferește de fulgere și de foc, implicit de mânia naturii, prevestește belșugul, starea de bine, sănătatea, norocul și multe altele.
Barza preferă să-și facă cuibul pe un loc înalt, unde ajunge soarele, dar de unde să aibă și o vedere bună către locurile de unde se poate hrăni, acesta fiind realizat din creangi, pământ, rădăcini diverse și căptușit cu fan, bălegar, iarbă iar dacă are norocul să găsească, uneori îl mai căptușește și cu hârtie sau diverse cârpe. Munca pentru a construi un astfel de cuib durează aproximativ opt zile, iar rezultatul este unul chiar impresionant având în vedere că diametrul unui cuib depășește 1,5 m și înălțimea este de până la 2 m, însă această muncă este merituoasă deoarece de regulă perechea folosește mai mulți ani un cuib.
Vântul și ploile din această primăvară au dărâmat cuiburile mai multor familii de berze, aflate pe un stâlpii de joasă tensiune, din județul Neamț. Două astfel de cazuri au fost sesizate de o iubitoare a speciei angajaților Delgaz Grid Neamț care au rezolvat problema oferindu-le înaripatelor ”casă nouă”.
Primul suport a fost montat în comuna Bălțătești unde o barză rămasă singură nu mai avea decât câtva paie din cuib. Angajații de la Târgu Neamț au intervenit imediat și au montat un suport metalic cu o bază de paie. La câteva zile, barza a revenit în cuib.
Acceași iubitoare de păsări a luat legătura cu reprezentanţii Delgaz Grid Piatra-Neamț pentru a ajuta o familie de berze rămasă fără cuib.
”Saptamana trecuta, o iubitoare a speciei ne-a sesizat ca in zona Dobreni, Neamt, o familie de berze incearca sa-si faca cuib pe un stalp, dar din lipsa unei baze de sustinere potrivite, nu reusesc. Colegii de la Piatra Neamt au intervenit și au montat un suport de cuib pentru a ajuta berzele la construirea cuibului. De regula facem astfel de interventii pe perioada cat berzele sunt plecate (din toamna pana-n primavara) pentru a nu le deranja habitatul. Delgaz Grid activeaza pe zona de electricitate in judetele Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui”, au declarat reprezentanții Delgaz Grid.
”Anual montam sute de suporturi pentru cuiburi de berze pe stalpii retelelor de joasa tensiune din zonele in care obisnuiesc să cuibareasca berzele. In acest fel protejam atat zburatoarele, cat si retelele electrice”, au adăugat aceștia.
Cuiburile montate sunt metalice, supraînălţate pe stâlpi, astfel încat berzele să nu intre accidental în contact cu reţeaua electrică. Barza albă foloseşte ca suport pentru cuib stâlpii reţelelor de electricitate și acoperișurile caselor, electrocutarea fiind una dintre ameninţările ce afectează această specie în zonele în care au cuiburi. Populația estimată de berze albe este cuprinsă între 180.000 și 220.000 de perechi în Europa, în timp ce în România numărul lor a fost estimat la peste 5.000 de perechi. Barza albă este o specie protejată.
Sursa: Realitatea de Neamt