În data de 18 martie, la Postul de Poliție Tazlău s-a prezentat o femeie, care a predat o sumă de bani găsită de nepotul ei minor.
Aceasta a declarat că în aceeași zi, nepotul său a găsit suma respectivă în timp ce se deplasa pe o stradă din Tazlău.
Femeia, dând dovadă de un înalt spirit civic, s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Tazlău, unde a predat banii găsiţi pentru a fi înapoiaţi aparținătorului.
Până în prezent nu a fost înregistrată nicio sesizare privind pierderea sumei de bani şi nicio persoană nu s-a prezentat pentru a-i revendica.
Persoana care i-a pierdut este așteptată la Postul de Poliție Tazlău pentru a-și recupera banii, numai după ce va face dovada că îi aparțin.
Mulțumim cetățenilor care își asumă un rol activ în viața comunității și vin în sprijinul oamenilor legii. Polițiștii asteaptă aparținătorul la poliție, pentru a-și recupera banii. – a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț