Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Războieni, dar care trăiește pe străzile din Piatra Neamț, cunoscut pentru tulburările de comportament pe care le are, a fost internat de către polițiștii locali din Piatra Neamț la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

O patrulă a Biroului Ordine Publică 1 din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț l-a depistat pe G.L. pe Bulevardul Traian, manifestând un comportament violent și agresând persoanele care treceau pe lângă el.

În momentul în care s-a încercat legitimarea acestuia, bărbatul a devenit și mai agresiv. S-a solicitat ajutorul unei ambulanțe, iar bărbatul a fost însoțit și încredințat personalului medical de la Secția Psihiatrie – SJU Piatra Neamț, informează Poliția Locală Piatra-Neamț.

În ultimele 30 de zile, alte 3 persoane cu afecțiuni psihice sau consumatoare de substanțe psihotrope, au fost luate de pe străzile municipiului Piatra Neamț de către polițiștii locali de ordine publică și predate cadrelor sanitare de la spitalul din Piatra Neamț.

SURSĂFOTO: Politia Locală Piatra-Neamț
Articolul precedentRomașcanii au decis! ”Semnal de intrare în oraș (Totemuri)”, proiectul votat de cetățeni!
Articolul următorPirotehniștii nemțeni, misiuni de asanare a muniției neexplodate (FOTO)