Crimă în județul Neamț, în noaptea de joi spre vineri! Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost ucis cu mai multe lovituri de topor, de către un consătean.

Crima a avut loc în jurul orei 23.30, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către un bărbat de 61 de ani, din Piatra Șoimului, cu privire la faptul că două persoane au pătruns în curtea locuinței sale.

Din verificările preliminarii efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce doi bărbați de 48, respectiv 63 de ani, ambii din Piatra Șoimului, ar fi pătruns în curtea locuinței bărbatului de 61 de ani, în urma unui conflict, cel din urmă l-ar fi lovit cu un topor în zona corpului pe cel de 63 de ani, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical care a constatat decesul victimei.

Persoana bănuită de comiterea faptei cât și bărbatul de 48 de ani se află în custodia polițiștilor.

Cercetările sunt în desfășurare și se realizează sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care este competent pentru soluționarea cauzei. – ne-a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentPeste 20 de amenzi, în 4 ore, în stațiile CFR din Piatra-Neamț, Roman și Roznov
Articolul următor”Biblioteca în aer liber”, un nou proiect pentru comunitatea romașcană