La data de 29 decembrie a.c., în urma activităților de căutare desfășurate de polițiștii de investigații și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești, a fost identificat trupul  bărbatului  de 85 de ani, din Săvinești, dispărut la data de 24 decembrie 2021, pe un teren agricol din localitatea Mărgineni.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentÎn arest pentru că s-a apropiat prea mult de soție
Articolul următorRecomandările pompierilor pentru un Revelion în siguranță!