În data de 25.10.2020, polițiștii Biroului Ordine Publică au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice adresează injurii trecătorilor și agresează verbal cetățenii, în zona supermarketului Adridan din cartierul Dărmănești.
La fața locului a fost depistat și identificat V.U. (40 de ani), din Piatra Neamț, intr-o stare avansată de ebrietate, vizibil agresiv. Acesta a fost imobilizat și condus la sediul Poliței Locale Piatra Neamț, unde, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei pentru încălcarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, art. 2, pct. 1 (Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice).
Sursa: Realitatea de Neamt