La data de 19 aprilie a.c., persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, față de aceasta fiind dispusă măsura controlului judiciar.

La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un bărbat de 52 de ani, din Târgu-Neamț, cu privire la faptul că a fost agresat de o altă persoană.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, la data de 18 aprilie a.c., pe fondul consumului de alcool, într-un bar din Târgu-Neamț, ar fi izbucnit un conflict spontan, un bărbat de 39 de ani, din județul Botoșani, folosindu-se de un cuțit, provocând scandal și tulburând ordinea și liniștea publică.

Bărbatul în cauză a fost scos din unitatea respectivă de administratorul barului, dar a revenit la scurt timp, continuând să se manifeste violent și exercitând acte de violență asupra unui bărbat de 52 de ani, după care ar fi fugit de la fața locului.

La scurt timp, acesta a fost identificat si condus la sediul politiei, la controlul corporal efectuat, fiind identificat cuțitul folosit la săvârșirea agresiunii.

În baza probatoriului administrat, bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Articolul precedentA plecat de acasă pe 17 aprilie și nu s-a mai întors
Articolul următorIncendiu la o gospodărie din Urecheni. Proprietara a suferit atac de panică