Trei persoane au ajuns la spital după un accident rutier ce a avut loc la data de 17 octombrie, pe DJ 156 A. În accident a fost implicată un atelaj hipo care nu era semnalizat corespunzător. Un incident similar a avut loc cu o zi în urmă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 37 de ani, din Roznov conducea un autoturism pe DJ 156 A, în orașul Roznov, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de atelajul hipo ce se deplasa în fața sa, pe același sens de mers și care era condus de un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate, intrând în coliziune cu acesta.

Atelajul hipo nu ar fi fost semnalizat corespunzător pentru circulația pe timp de noapte, bărbatul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și nici nu avea altă sursă de lumină.

Din impact a rezultat rănirea bărbatului de 33 de ani și a celor doi pasageri din atelajul hipo, respectiv o femeie de 32 de ani și un bărbat de 50 de ani, ambii din Roznov.

Cele trei persoane au refuzat transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul fiind negativ.În cazul conducătorului atelajului hipo, rezultatul a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un incident similar a avut loc cu o zi în urmă, când 2 persoane au ajuns la spital după ce un autotractor a intra într-o căruţă nesemnalizată corespunzător. (vezi articolul AICI)

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentMinor de 12 ani, dat dispărut (FOTO)
Articolul următorBeat criță pe moped, prins pe un drum din Agapia