În această dimineață cinci copii de la Școala Gimnazială “Iustin Pârvu” Poiana Teiului au acuzat o stare de rău, o fetiță fiind chiar transportată cu ambulanța la spital. (Vezi articolul AICI) Toate acestea s-au întâmplat din cauza unei centrale pe lemne defecte. Inconștiența stă însă în faptul că se cunoștea acest lucru încă de anul trecut. La data de 25.11.2019 s-a întocmit proces verbal de control de către Inspectoratul de Situații de Urgență Neamț prin intermediul căruia s-au constatat mai multe nereguli la centrala pe lemne aflată în dotarea școlii și s-a stabilit o serie de măsuri care trebuiau puse în aplicare.

 

Din datele celor de la Inspectoratul de Situații de Urgență Neamț se pare că, nici până astăzi, măsurile nu s-au aplicat și nu s-a remediat problema, ajungându-se la situația în care cinci copii au acuzat o stare de rău, provocata de intoxicația cu monoxid de carbon provenită de la centrala școlii.

”Consider că este inacceptabil și intolerabilă situația manifestată la Școala Gimnazială “Iustin Pârvu” din comuna Poiana Teiului unde învață 134 de copii. Am întrunit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, Inspectoratul de Situații de Urgență Neamț, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul de Stat în Construcții pentru a dispune măsurile legale de verificare și sancționare a celor care se fac vinovați.

În cauză – Inspectoratul de Poliție Județean Neamț s-a sesizat cu infracțiunea de vătămare corporală din culpă deschizându-se în acest sens dosar penal, iar Inspectoratul Școlar Județean urmează să facă o anchetă pe linia de management școlar, Inspectoratul de Stat în Construcții un control privind construcția, iar Inspectoratul de Situații de Urgență Neamț va întocmi proces verbal la fața locului cu sancțiunile care se impun și planul de remediere.

Personal, în calitate de prefect al județului Neamț, consider că trebuie luate cele mai drastice măsuri față de cei care se fac vinovați de situația creată – pentru că nu este normal să se neglijeze sănătatea și viața copiilor care merg la școală, iar din lipsa de implicare, pe de o parte a doamnei director a școlii, și respectiv a doamnei primar  – să fie puși 134 de copii în asemenea riscuri”, a declarat George Lazăr, prefectul județului Neamț.

Articolul precedentA fugit de polițiști și s-a oprit cu mașina în gard. A fost depistat și reținut a doua zi
Articolul următorCopil de 1 an și 5 luni din Roman, mort din cauza gripei în Iași