Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 18 noiembrie, o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă.

Avertizarea este valabilă din această seară, începând cu ora 22, până mâine, 19 noiembrie, la aceeași oră, zonele vizate fiind Carpații Meridionali și Orientali, Munții Banatului, Moldova, estul și sudul Transilvaniei.

Potrivit avertizării, în cursul nopții și pe parcursul zilei de luni, 19 noiembrie, temporar, va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă local mai consistent.

Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45-55 km/h, în special în sudul Moldovei (județele Galați, Vrancea, Vaslui și Bacău).

Pe acest fond, drumarii lansează un apel la adresa conducătorilor auto de a circula cu prudență pe drumurile naționale, cu adaptarea vitezei la condițiile de drum, precum și cu privire la obligativitatea echipării autovehiculelor pentru sezonul rece, cu montarea anvelopelor de iarnă și a altor dispozitive antiderapante, după caz.

Articolul precedentPatinoar la Curtea Domnească din Piatra-Neamț
Articolul următorDe ziua lui, un tânăr a patrulat împreună cu poliţiştii rutieri (FOTO)