Conform unui raport emis de autorități în această dimineață, în județul Neamț nu s-au înregistrat probleme deosebite ca urmare a Codului galben emis de meteorologi.
Astfel, în această dimineață nu s-au anunțat drumuri naționale sau județene închise sau cu circulație îngreunată.
Pe drumurile naționale, starea părții carosabile este umedă, Secţia Neamţ a CNAIR acționând cu 11 lucrători şi 11 utilaje pentru deszăpezire şi împrăştierea de material antiderapant
Pe drumurile județene, utilajele SC DRUPO S.R.L. şi ale operatorilor care se ocupă de deszăpezirea drumurilor judeţene au acţionat cu 49 lucrători şi 44 utilaje pentru deszăpezire și răspândire de material antiderapant pe majoritatea sectoarelor de drumuri judeţene. Starea părţii carosabile: acoperită de zăpadă.
În centrele de asistenţă socială pentru primirea persoanelor fără adăpost au fost cazate 70 de persoane, astfel: Piatra Neamţ – 35, Roman – 7, Roznov – 8, Târgu Neamţ – 20, Bicaz – 0.
În perioada raportării (15-16 ianuarie) nu au fost localităţi nealimentate cu energie electrică și toate persoanele programate au ajuns la centrele de dializă.
Județul Neamț se află sub atenționare meteorologică cod galben, valabilă în intervalul 14 ianuarie ora 14 – 16 ianuarie ora 20, prin care se prognozează că în toată zona de munte vântul va prezenta intensificări cu viteze de 65..80 km/h, temporar va ninge.
Ninsorile vor fi mai intense în noaptea de marţi spre miercuri, în special în nordul Carpaţilor Orientali unde se vor acumula cantităţi de 10..15 l/mp. Temporar, pe creste vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100..120 km/h, viscolind şi troienind zăpada, determinând scăderea vizibilităţii.
Este în vigoare și o informare meteorologică valabilă în intervalul 14 ianuarie ora 14 – 16 ianuarie ora 20, prin care se prognozează că în cea mai mare parte a judeţului, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală 45..55 km/h, accentuând senzaţia de rece, iar izolat şi trecător zăpada va fi spulberată.
Vor fi precipitaţii slabe cantitativ, în special sub formă de ninsoare, iar în cursul zilei de miercuri precipitaţiile vor fi mixte, favorizând depunerile de polei;
Conform hidrologilor, coada lacului Izvorul Muntelui este îngheţată. De la viaductul din Poiana Largului până aval 0,2 km de barajul Topoliceni, pe o lungime de 5 km, tronsonul prezintă aglomerări de gheţuri cu grosimi cuprinse între 0,10-2,0 m. Temperatura aerului la Staţia hidrometrică Frumosu la ora 06:00 era de -3,0 oC.