Având în vedere confirmarea gripei aviare cu virus H5N8 înalt patogen la păsări domestice atât în ţara nostră (la o fermă de păsări din judeţul Maramureș) cât şi în ţări învecinate (Ungaria, Polonia, Slovacia) și pentru faptul că 17 tone de carne de curcan potențial periculoasă, provenită din ferme afectate de gripa aviară, au ajuns în magazinele din România, carnea fiind distribuită în 26 de județe din țară printre care și județul Neamț (VEZI ARTICOLUL AICI), DSP Neamț recomandă populaţiei următoarele măsuri de prevenire a îmbolnăvirii:

  • spălaţi-vă cât mai des cu apă şi săpun pe mâini, mai ales după contactul cu păsări; în lipsa apei şi a săpunului se procedează la ştergerea mâinilor cu alcool sanitar;
  • nu manipulați păsări moarte;
  • supravegheaţi copiii, nu-i lăsați să se joace cu păsări moarte sau bolnave;
  • cumpăraţi carne de pasăre, ouă şi produse din carne de pasăre numai din magazine autorizate;
  • anuntaţi medicul veterinar de orice caz de îmbolnăvire sau moarte la păsări;
  • acordaţi tot sprijinul personalului sanitar și autoritaţilor veterinare;

când preparaţi hrana:

  • separaţi carnea crudă de cea prelucrată termic sau de alimentele care sunt gata preparate;
  • nu folosiţi acelaşi cuţit sau instrument de tăiat pentru a pregãti carnea crudă şi alimentele care sunt gata de consumat;
  • spălaţi–vă pe mâini înainte, între și după operaţiile de manipulare a alimentelor crude şi a celor prelucrate termic;
  • nu puneţi carnea prelucrată termic pe aceeaşi farfurie sau suprafaţă pe care a fost aşezată înainte de a fi prelucrată termic;
  • carnea de pasăre, inclusiv ouăle, trebuie prelucrate termic timp îndelungat la temperatură corespunzătoare, deoarece virusurile gripale sunt distruse prin prelucrare termică la mai mult de 70° C;
  • înainte de a manipula şi prelucra termic ouăle, spălaţi-le cu apă şi săpun iar după aceea spălaţi-vă pe mâini tot cu apă şi săpun;
  • nu folosiţi ouă fierte moi sau crude în alimente care nu vor fi prelucrate termic;
  • după manipularea păsărilor sau ouălor crude, spălaţi-vă pe mâini şi spălaţi toate suprafeţele şi instrumentele folosite, atent, cu apă şi săpun.

Gripa aviară este o boală infecţioasă a păsărilor cauzată de mutaţia de tip A a virusului gripal. Boala a fost descoperită  acum mai mult de 100 de ani în Italia şi s-a răspândit în întreaga lume.

Toate păsările sunt predispuse la infecţia cu gripă aviară, deşi unele specii sunt mai rezistente la infecţie decât altele. Păsările migratoare – raţele sălbatice, în mod special – sunt sursa naturală de gripă aviară, ele fiind şi cele mai rezistente la infecţii. Păsările domestice, inclusiv găinile şi curcanii sunt deosebit de predispuse la epidemii de gripă fatală.

Omul se îmbolnăveşte prin contactul direct cu păsările afectate.

Semnele şi simptomele gripei aviare constau în frison, febră (39-40°C), dureri de cap, ale globilor oculari, ale muşchilor şi articulaţiilor, tuse seacă, chinuitoare, respiraţie dificilă, stare generală alterată).

Articolul precedentAtenționare METEO! Cod galben de vânt
Articolul următorUnirea Principatelor Române, aniversată la Biblioteca Județeană