La Campionatul Naţional de aruncări lungi pentru seniori şi tineret,  sportiva CS Ceahlăul Piatra Neamț, Diana Ţigănaşu a concurat în proba de aruncare a discului. Concursul din 25 februarie, desfăşurat la Bucureşti, i-a adus elevei lui Dan Cojocaru medalia de argint în proba de senioare şi medalia de aur în proba de tineret. Cea mai bună aruncare a sa a măsurat 45,45 metri.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, Diana Țigănașu s-a impus în proba de aruncare a greutății și la Campionatul Național de atletism în sală pentru junior I, ediția 2019. Pietreanca s-a impus cu rezultatul de 13.55 metri într-o întrecere în care Miruna Deleanu (CS Ceahlăul-LPS Piatra Neamţ) a terminat cu medalia de bronz in palmares (11.54 metri)

„Rezultatele sunt bune, dar, din păcate, nu au continuitate la nivel internaţional fiindcă Diana intră în program de refacere şi recuperare din cauza unei accidentări. Este o problemă medicală care cere atenţie şi care trebuie rezolvată repede pentru a nu avea de pierdut în sezonul de vară. De aceea, acum în martie va rata prezenţa la Cupa Europei pe echipe pentru tineret“,  a declarat Dan Cojocaru, antrenor.

SURSĂClubul Sportiv Ceahlăul
Articolul precedent”Spărgătorii de semințe”, ”sparți” cu amenzile, la Roman
Articolul următorMeciul din sferturile de finală ale Cupei României U17, devansat cu o săptămână