Consilierilor locali Misăilă Ioan-Cătălin şi Tihenea Romulus Cristian le-a fost ridicat sprijinul politic. Hotărârea a fost luată joi 12 martie în ședința BPL ALDE Piatra-Neamț. Conform statutului, aceste decizii urmează a fi validate de BPJ ALDE Neamţ.
”Luând act de neimplicarea efectivă a consilierilor locali Misăilă Ioan-Cătălin şi Tihenea Romulus Cristian în activitatea organizaţiei ALDE Piatra Neamţ dar şi de alte derapaje de la ceea ce înseamnă asumarea unei echipe politice, care vin în totală contradicţie cu Statutul ALDE, BPL ALDE Piatra Neamţ a decis în şedinţa din data de 12 martie 2020 excluderea celor doi din funcţiile deţinute în acest for şi ridicarea sprijinului politic”, se arată într-un comunicat de presă al ALDE Neamț.
“Nu e o bucurie să ajungi la astfel de decizii ferme. Dar spiritul de echipă şi obiectivele comune nu trebuie să fie vorbe în vânt. ALDE Piatra Neamţ are şansa de a deveni o forţă la Piatra Neamţ dar asta este posibil doar prin asumarea de către toţi membrii echipei a aceloraşi reguli şi valori” – Ciprian Enache, preşedinte ALDE Piatra Neamţ.
“ALDE este o echipă care pune pe primul loc oamenii şi valorile primordiale ale românilor. Acestea sunt nenegociabile şi de aceea sunt necesare uneori şi astfel de măsuri, să le spunem, chirurgicale. Am aflat de decizia colegilor din organizaţia municipală şi, probabil, validarea acesteia în forul judeţean va fi o formalitate pentru că, fiind şi liberali şi democraţi, chiar punem preţ şi pe o anumită autonomie a organizaţiilor locale dar şi pe idea de democraţie internă” – Ion Asaftei, preşedinte ALDE Neamţ.