Prin apel la 112, in jurul orei 10:15, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în comuna Gâdinți, pe DN 15 D.

La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj de la SAJ. 

În urma accidentului rutier produs între patru autoturisme au rezultat șase victime conștiente (cinci adulți și un copil), din care una încarcerată. 
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, au scos dintr-un autoturism un bărbat de 32 de ani (conducător auto). Acesta a fost preluat de echipajul de paramedici și transportat la CPU Roman.

Un copil de 8 ani a fost preluat de echipajul de la SAJ și transportat la CPU Roman.

”Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman a reieșit că, în timp ce un bărbat de 42 de ani, din Horia, conducea un autoturism pe DJ 207 D, în localitatea Gâdinți, ajuns la intersecția cu DN 15 D, nu ar fi respectat semnificația indicatorului ,,Oprire”, a pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 22 de ani, din Roman, care circula regulamentar. Din impact, autoturismul acesteia a fost proiectat într-un autovehicul condus de un bărbat de 35 de ani, din Doljești, care era oprit pe strada Cetății pentru a acorda prioritate de trecere precum și într-un alt autoturism care circula regulamentar pe DN 15 D, din direcția Vaslui – Roman, condus de un bărbat de 35 de ani, din Gâdinți.  În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 42 de ani și a unui minor în vârstă de 7 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul din Gâdinți.  Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Neamț.
Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, au sablat căile rutiere și au ajutat la fluidizarea traficului.

Articolul precedentA DOUA LOVITURĂ PENTRU PNL! Dragoș Chitic va candida! Nu din partea liberalilor
Articolul următorCîţu: Guvernul va aproba vineri o Ordonanţă de Urgenţă care va permite punerea în aplicare a rectificării bugetare