Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după un incendiu care a avut loc sâmbătă, 9 februarie, la o locuinţă particulară în localitatea Ion Creangă.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 22:30, când la locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, fiind sprijinite și de un voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ion Creangă, care au stins incendiul.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars acoperişul locuinţei, realizat din lemn cu învelitoare din carton bituminat şi plăci de azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi, elemente de mobilier şi articole de îmbrăcăminte aflate într-o cameră şi tavanul camerei, realizat din lemn, pe o suprafaţă ce cca. 10 metri pătraţi.

Un bărbat a intervenit pentru localizarea incendiului înaintea sosirii pompierilor militari la locul evenimentului şi s-a intoxicat cu fum şi gaze rezultate în urma arderii materialelor combustibile.

Victima a fost asistată medical de către paramedicii SMURD, după care a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe din municipiul Roman.

Echipajul de paramedici SMURD a acordat primul ajutor şi proprietarului, care a suferit un atac de panică, refuzând transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,efectul termic de la un coş de evacuare a fumului neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile ”.

ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece: 

  • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparare premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie ;
  • coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
  • în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului;
  • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm; în spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor ;
  • coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate ;
  • coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
  • se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului.
SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentUn nemțean a sunat de peste 18.000 de ori la „112”, în 10 luni
Articolul următorCopil de 4 luni, decedat