Un nemțean a sunat de 18.390 de ori la numărul 112 în primele zece luni din 2018, ne-au transmis, astăzi (11 februarie), reprezentanţii Sistemului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Conform unei raportări ISU Neamț, în 2018, numărul apelurilor primite în Dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă Neamț a fost de 150.768 apeluri prin „112”, aprox. 413 apeluri/zi. Vârfurile se înregistrează în perioada de vară, de Paşti şi de Crăciun.
O informare trimisă pe adresa redacției noastre de către STS, cu ocazia Zilei Numărului Unic, ne arată că la nivel național numărul 112 a fost apelat de peste 12,7 milioane de ori, în 2018, dar mai puţin de jumătate au fost urgenţe reale.
Din totalul apelurilor primite la numărul unic de urgenţă, 54,9% dintre apeluri au fost pentru situaţii non-urgente. Potrivit raportului, 63% dintre apelurile non-urgente au fost făcute din greşeală (fie apelează din greşeală numărul de urgenţă, fie uită să îşi blocheze telefonul, ca urmare numărul 112 este apelat neintenţionat)
Aşadar, două treimi dintre apelurile non-urgente sunt apeluri involuntare, cealaltă treime cuprinde apeluri prin care cetăţenii solicită sau vor să ofere diverse informaţii, care nu sunt de competenţa Serviciului de urgenţă 112 şi apeluri repetitive.
Câteva exemple de astfel de cazuri: nu pot returna produse la magazin, este zi şi este aprinsă lumina pe stradă, doresc să îşi încarce cartela telefonică, vor să afle mersul trenurilor sau cât este ceasul, ce zi este, nu pot cumpăra o singură călătorie la metrou. Sunt doar câteva exemple de cazuri care nu sunt urgente şi, mai mult decât atât, nu sunt de competenţa Serviciului 112.
Conform datelor obținute de la STS, în primele 10 luni din 2018, o persoană din Bucureşti a apelat 112 de 21.567 de ori. O persoană din Iaşi, în aceeaşi perioadă, a sunat la 112 de 18.525 de ori, una din Neamţ de 18.390 de ori, una din Gorj de 15.703 ori, iar una din Buzău de 8.847 de ori.
Aceste persoane au fost amendate cu câte 500 de lei.