Organizatorii concursului de alergare montană în Masivul Ceahlău, Bate Toaca, ajuns anul acesta la a VIII-a ediție au anunțat anularea evenimentului care trebuia să aibă loc în data de 18 iulie 2020. Aceștia iau în calcul reprogramarea maratonului pentru 10-11 octombrie, dată la care ar urma să aibă loc și editia a V-a a Semimaratonului Curtea Domnească Piatra Neamț.
”Hristos a inviat ! Salutare tuturor ! Bine v-am regăsit !
Privind spre viitorul foarte apropiat si ținănd cont de situația bine-cunoscută vă aducem la cunoștință următoarele:
1. Maraton Bate Toaca iși anulează evenimentul programat pentru data de 18 iulie 2020.
2. Luăm in calcul o eventuală reprogramare pentru 10-11 octombrie in măsura in care autoritațile vor dispune reglementări favorabile sportului montan. In această variantă cursa din Ceahlău va oferi două probe : semimaraton si cros.
3. Noua dată aleasă coincide cu alt eveniment al asociației pe care o reprezentăm, editia a V-a a Semimaraton Curtea Domnească Piatra Neamț. Către ambele evenimente avem atenția indreptată dar numai unul dintre ele va fi disponibil. In concordanță cu măsurile luate după starea de urgență vom putea lua noi decizii, vă vom ține la curent.
Cam atat pentru moment. Vă dorim in continuare răbdare si optimism !
Cu spor in toate și sănătate !
Echipa B”, este anunțul făcut de organizatori.