În data de 19.09.2019, începând cu ora 11:00, s-a desfăşurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren cu tema “Activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „PETRODAVA” al judeţului Neamţ în cooperare cu alte componente ale sistemului de management al situaţiilor de urgenţă la producerea unui incendiu la Mânăstirea Secu, cu extindere la fondul forestier şi aplicarea Planului Roşu de Intervenţie”.

SCENARIUL EXERCIŢIULUI

În ziua de 19.09.2019 la orele 11.25, prin sistemul B.R.A.U. „112” Neamţ, dispeceratul unităţii primeşte un anunţ de la un călugăr aflat în curtea interioară a Mănăstirii Secu, despre faptul că în partea de NE s-a produs un incendiu la Paraclisul Sf. Nicolae, care s-a propagat cu repeziciune la spaţiile de locuit din vecinătate.

Datorită pereţilor antifoc incendiul este limitat deocamdată, dar din cauza vitezei vântului este pericol ca incendiul să se propage la fondul forestier.

Numărul apelurilor de urgenţă creşte, numeroase persoane aflate în vizitarea obiectivului observă fumul negru care se ridică din zona mănăstirii.

Din informaţiile primite, un număr de aproximativ 10 persoane s-au autoevacuat în parcarea din faţa mănăstirii, iar personalul civil si cel monahal încearcă să limiteze efectele incendiului cu mijloacele proprii şi să-şi recupereze bunurile, punându-şi viaţa în pericol.

Curentul electric a fost întrerupt, iar numeroși pelerini s-au oprit din curiozitate pentru a urmări evoluţia fenomenului, blocând accesul forţelor de intervenţie, creând pericolul producerii unor accidente.

OBIECTIVE GENERALE

  • antrenarea autorităţilor responsabile, definite prin H.G. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, pentru managementul tipului de risc simulat;
  • perfecţionarea deprinderilor pentru punerea în aplicare a Concepţiei Naţionale de Răspuns în caz de incendii de pădure, nr. 93152 din 20.08.2018;
  • antrenarea în vederea aplicării a planului roşu de intervenţie;
  • asigurarea conducerii acţiunilor în situaţii complexe, în cooperare cu alte structuri ale Sistemului de Management al Situaţiilor de Urgenţă / Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii de vegetaţie (incendii la fondul forestier), din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv alte organizații non-guvernamentale
  • testarea operaționalizării unei Baze de Operații, respectiv unei Tabere de sinistrați și persoane evacuate în cooperare cu organizații non-guvernamentale care au protocoale de cooperare cu IGSU/ISUJ Neamț

La acţiune au partic reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, astfel:

  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ;
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava;
  • Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – Agenţia Neamţ;
  • Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ;
  • Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ;
  • Spitalul Judeţean Neamţ (UPU) şi Spitalul orășenesc Târgu Neamț (CPU)
  • Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ;
  • Ocolul Silvic Bisericesc Neamţ;
  • Direcţia Silvică Piatra Neamţ – Ocolul Silvic Văratic, Ocolul Silvic Târgu Neamţ şi Ocolul Silvic Pipirig;
  • Administraţia Parcului Natural „Vânători Neamţ”;
  • Asociaţia CORP CLUB OFF ROAD Târgu Neamț;
  • Mănăstirea Secu;
  • CLSU com. Vânători Neamţ;
  • SC APASERV SA-Neamț;
  • Radioclubul „Ceahlăul” Piatra-Neamţ.

 

Articolul precedent„Sărbătoarea de Toamnă a Sportului Ecvestru Nemţean”, 21-22 septembrie în Baza Hipică din Piatra-Neamț
Articolul următorUrs filmat pe o stradă din Piatra-Neamț. Reacția Prefecturii (VIDEO)