O femeie a fost găsită moartă, în această dimineață, într-un cămin de apă din curtea casei.

În această dimineață, în jurul orei 8:20, prin apel la „112”, pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț au fost solicitați să intervină la o misiune de salvare a unei persoane căzute într-un cămin de apă în localitatea Bodeștii de Jos, comuna Bodești.

Apelul a fost făcut de o vecină, care a găsit victima.

Pompierii s-au deplasat la locul solicitării cu o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD.

Ajunși la locul indicat militarii au găsit o femeie în vârstă de aproximativ 77 de ani, cazută în apă într-un cămin de apă, aflat în curtea casei în care locuia.

Militarii au scos victima și au constatat că era decedată.

Organele abilitate efectuează cercetări la fața locului.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentViolator trimis la închisoare
Articolul următorPuști de 15 ani, prins beat la volan