Doi bărbați suspecți de furt au fost depistați de agenții Poliției Locale Piatra Neamț – Biroul Ordine Publică, în noaptea de 13 spre 14 octombrie 2019, în scara unui bloc de pe Bulevardul Republicii din Piatra Neamț.

În cursul nopții de 13.10.2019, lucrătorii Biroului TF din cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț au sesizat Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, cu privire la faptul că, doi bărbați au furat din sala de așteptare a Gării Piatra Neamț, o geantă de umăr, aparținând unui bărbat din municipiul Bacău.

Patrula de intervenție a Poliției Locale Piatra Neamț – Biroul Ordine Publică au găsit persoanele suspecte în jurul orelor 00.30, în scara unui bloc de pe Bulevardul Republicii din municipiul Piatra Neamț.

”Cei doi bărbați, ambii cu domiciliul în municipiul Bacău, în vârstă de 28 de ani, respectiv 21 de ani, au recunoscut că au sustras geanta din sala de așteptare a Gării Piatra Neamț. Asupra acestora s-au găsit atât bunurile din geanta respectivă (pe care o aruncaseră într-un tomberon din apropierea blocului unde au fost depistați) cât și patru capsule confecționate din folie de aluminiu, care conțineau o substanță vegetală tocată, de culoare verde, cu miros înțepător.

Au fost predați lucrătorilor Poliției Transporturi Feroviare, în vederea continuării cercetărilor și a luării măsurilor legale”, informează Poliția Locală Piatra-Neamț.

SURSĂFOTO: Politia Locală Piatra-Neamț
Articolul precedentIntervenție de patru ore a salvamontiștilor pentru un tânăr din Harghita
Articolul următorUn bărbat a murit de la un singur pumn. Agresorul a fost reținut