Polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au identificat și reținut pentru 24 de ore două persoane, de 14 ani, respectiv 20 de ani, din Roznov și Zănești, bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în perioada august 2020 – februarie 2021, cei doi au sustras mai multe scule electrice și mecanice din anexe ale locuințelor de pe raza localității Zănești, iar de pe raza orașului Roznov au sustras mai multe bunuri din auturisme și o bovină.

Prejudiciul total creat este de aproximativ 10.800 de lei.

Joi, 18 februarie, în baza probatoriului administrat, față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentIncendiu la o casă de adunare a unui cult religios (FOTO)
Articolul următorAtelierele primăverii, la Biblioteca Județeană