Un bărbat de 48 de ani a fost înjunghiat mortal vineri, 12 octombrie, în jurul orei 18:00, în centrul municipiului Roman (zona teraselor).

Conform IPJ Neamț, polițiștii din Roman au fost sesizați cu privire la un conflict izbucnit într-un local din municipiul Roman. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 48 de ani, din Roman, care prezenta o plagă posibil produsă prin înțepare cu un obiect ascuțit.

Victima a fost preluată și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. După aproximativ 3-4 ore, a decedat.

Totodată, au fost desfășurate activități specifice în vederea depistării și identificării persoanei bănuită de comiterea faptei, iar la scurt timp polițiștii au depistat pe raza municipiului Roman un bărbat de 57 de ani.

Având în vedere că victima a decedat în urma leziunilor suferite, ancheta a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț, iar astăzi urmează să fie prezentat instaței cu propunere de arestare preventivă. – ne-a declarat agent Georgiana Moșu, din cadrul biroului de presă al IPJ Neamț.

Articolul precedentCSM Ceahlăul – Gloria Buzău, derby-ul în serie între nou-promovate
Articolul următorPompierii nemțeni participă la exercițiul național „SEISM 2018” (VIDEO)