Președintele  ALDE Neamț, Ion Asaftei a afirmat într-o conferință de presă că speră la un candidat unic la prezidențiale din partea Alianței PSD-ALDE  și crede că ”mințile luminate din PSD vor merge pe mâna lui Tăriceanu”.

Declarația a fost făcută în contextul ultimelor simulări făcute de ALDE în care președintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar avea o intenție de vot de 41% în cazul unei candidaturi comune cu PSD la alegerile prezidențiale.

”Indiferent ce arată sondajele de opinie, un lucru este foarte clar, ALDE și-a dublat scorul în intenția de vot față de 2016. Suntem într-un trend crescător, suntem în intenția de vot la 14% la nivel național. În ceea ce-l privește pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, intenția de vot este de 41%. O asemenea intenție de vot este foarte posibil să ne aducă în situația în care se va accepta în urma unor negocieri între PSD și ALDE, candidat unic la alegerile prezidențiale, pe domnul Tăriceanu”, a declarat Ion Asaftei, președinte ALDE Neamț.

Din aceleași simulări făcute reiese și faptul că PSD pierde alegerile prezidențiale dacă merge cu candidat propriu.

”Eu sper ca mințile luminate din PSD să înțeleagă că un procent de 41% pentru o personalitate politică, înseamnă o realitate efectivă. Dacă renunțăm la ambiții politice și nu vom merge pe formule individuale, cred eu și este o părere personală că domnul Tăriceanu va candida, pentru că este cel mai bine cotat în sondaje, indiferent de cine sunt făcute acestea. Cred că mințile luminate din PSD vor spune ”hai să mergem cu Tăriceanu”. Pentru că după atâtea experiențe neplăcute pe care le-a avut PSD-ul cu președenția, e timpul să treacă la un alt tip de abordare”, a adăugat Ion Asaftei, președinte ALDE Neamț.

SURSĂFOTO: Facebook
Articolul precedentConsilier local, în conflict de interese și cu sesizare la Parchet
Articolul următorRata criminalității în Piatra-Neamț și Roman, în scădere