Ieri, în jurul orei 17.15, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la vegetație uscată, în localitatea Poloboc, comuna Rediu.

Incendiul se manifesta pe o suprafață mare, existând posibilitatea extinderii la fondul forestier. Forțele de intervenție au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului. Mai mult decât atât s-a evitat extinderea incendiului la fondul forestier. La această misiune au participat peste 80 de persoane (pompieri militari, pompieri voluntari din comunele Rediu, Cândești, Tazlău, Borlești, lucrători ai Ocolului Silvic Tazlău și localnici).

După mai bine de trei ore de luptă cu flăcările, în jurul orei 20:30, incendiul a fost lichidat . Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț rămâne la locul evenimentului pentru supravegherea zonei.

În urma incendiului a ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 70 hectare.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.

Imagine

 

 

Articolul precedentA băut bine, s-a urcat la volan și a ajuns în șanț
Articolul următorDrumul județean DJ 207D, care leagă comunele Sagna și Gâdinți, intră în reparații