Un bărbat de 44 de ani, de cetățenie chineză, patron al unei societăţi din Bucureşti și cu punct de lucru în Piatra-Neamţ, a fost prins de polițiștii nemțeni avânt la vânzare 360 de produse, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 13.000 de lei. 

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 5 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Neamț au acționat pe linia prevenirii și combaterii contrafacerii de mărfuri, iar la o societate comercială din București, cu punctul de lucru în Piatra-Neamț, polițiștii au identificat 360 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 13.000 de lei.

Întrucât administratorul societății, un bărbat de 44 de ani, de cetățenie chineză, nu a putut prezenta documente care să ateste dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcilor înregistrate, întreaga cantitate de produse a fost ridicată în vederea confiscării.

Polițiștii au demarat în acest caz o anchetă, sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă  prevăzută  şi pedepsită  de Legea 84/1998 R.

Articolul precedentProtest la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț (FOTO-VIDEO)
Articolul următorAccident cu două victime la Dumbrava Roșie