Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ s-a implicat în maratonul muzical Piatra Peste Vale, postând bannere cu mesaje anticorupţie.

Evenimentul a avut loc joi, 29 august, cu începere de la ora 15:00, într-o locație îndragită pe muntele Cozla şi s-a urmărit aducerea în atenţia publicului a potenţialului trupelor rock din judeţ.

Susținem calitatea, susținem educația, susținem integritatea și, de această dată, susținem muzica bună. Acesta este motivul pentru care ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț participă, pentru al treilea an consecutiv, cu mesaje anticorupție, la Maratonului muzical ”Piatra Peste Vale”, din orașul Piatra Neamț.
Evenimentul, care va avea loc astăzi, 29 august 2019, începând cu ora 15:00, aduce în atenția publicului potențialul trupelor rock din județul Neamț, într-o locație îndragită pe muntele Cozla.

Cu acest prilej, de pe scena acestui eveniment, publicul va fi informat cu privire la importanța educației anticorupție și necesitatea adoptării unui comportament integru.

Totodată, în fundal, va fi afișat bannerul cu mesajul PEOPLE AGAINST CORRUPTION, ce conține îndemnul: NO SILENCE! ROCKIN’ THE LAW!, cât și numărul call-center anticorupție: 0800.806.806. – a fost mesajul DGA Neamț

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentBărbat reținut după ce și-a bătut soția
Articolul următorȘofer beat și fără permis, prins la volanul unei mașini cu numere false