Narcisa Iorga, fostă membră a CNA, a comentat situația creată după ce Realitatea Plus a trimis o scrisoare deschisă membrilor Consiliului Național al Audiovizualului, în care cere lămuriri privind condițiile în care postul TV poate difuza documente ce conțin informații grave despre corupția la nivel înalt și care apar în interviul în exclusivitate cu Elena Udrea, realizat de Anca Alexandrescu. Iorga a opinat că nu este nevoie de un astfel de acord, pentru că dezvăluirile Realitatea Plus răspund unui interes public justificat.

Solicitarea către CNA este justificată de faptul că Realitatea Plus a intrat în posesia unor documente care provin de la fostul ministru Elena Udrea, unele dintre ele secrete

Într-o intervenție în exclusivitate la Realitatea Plus, Narcisa Iorga, fostă membră a CNA, a afirmat că la un astfel de demers n-ar trebui așteptat un răspuns și nici n-ar fi normal din partea forului audiovizualului să se pronunte.

„Aveți de partea dumnevoastră legea, Constituția și reglementări internaționale cu privire la exercitarea profesiei de jurnalist. Deci, din punctul meu de vedere, nu aveți nevoie de niciun punct de vedere de la CNA. Ca fost membru al Consiliului, dacă eu aș fi primit o astfel de solicitare aș fi răspuns că nu pot să vă spun eu ce să faceți, pentru că asta ar însemna cenzură.

CNA intervine doar după ce se difuzează materiale pe post, nu înainte. Așadar, dumnevoastră aveți niște documente foarte importante, nu trebuie să așteptați aprobare CNA printr-un răspuns la scrisoare pentru a le difuza. Asta ar însemna că nu ați mai avea libertate de exprimare, ceea ce este foarte grav. Deci nu trebuie să așteptați nimic, trebuie să difuzați acele documente, cu rigoarea de care știți să dați dovadă. Singurele obligațiile sunt prevăzute în Legea Audiovizualului: cereți puncte de vedere de la persoanele fizice și/sau juridice vizate.

Problema este legată de libertatea de exprimare și sunteți sprijiniți de lege, pentru că anchetele pe care le faceți sunt de interes public justificat: este prevăzut în legislația audiovizualului. Și anchetele OMV, și celelalte investigații pe care le-ați realizat și le-ați difuzat pe post vizează aceste 2 prevederi din legea audiovizualului”, a afirmat Narcisa Iorga.

CNA a făcut dintotdeauna exces de putere, sunt unii membri care nu cunosc legislația audiovizuală

Aceasta a mai explicat că postul Realitatea Plus nu face decât să servească interesul public și singura obligație pe care o are este să solicite puncte de vedere.

„Dacă nu vi le oferă, nu stopați investigația, Doamne Ferește. Ce ar însemna asta, că dacă nimeni din cei acuzați nu oferă un punct de vedere și nu răspunde la întrebări, dvs nu mai investigați? CNA a făcut dintotdeauna exces de putere, chiar și în perioada în care eram eu acolo. Nu aveți mari așteptări de la o instituție publică ai cărei membri sau, ca să nu generalizez, să spun că sunt unii care NU cunosc legea audiovizualului. Dvs aveți legea de partea dvs, CNA vă amendează, mergeți în instanță. NU aveți nimic de așteptat, dați drumul la investigație și faceți dovada că ați solicitat puncte de vedere. NU vi le dau, mergeți mai departe cu dezvăluirile,” a precizat Iorga.

 

Articolul precedentHoroscop vineri, 17 februarie. Zodia care va fi căutată de fosta mare iubire. Se anunţă vremuri complicate
Articolul următorMADR a lansat prima intervenție din Planul Strategic 2023-2027. SUMA uriașă alocată pentru acest program