Câştigul salarial mediu nominal brut realizat pe ansamblul economiei naţionale în luna iulie 2019 a fost de 5091 lei/salariat, cu 0,7% mai mic decât în luna iunie 2019, iar cel net de 3119 lei/salariat, în scădere cu 23 lei (-0,7%) faţă de luna iunie 2019. – informează un comunicat emis de Direcția Regională de Statistică Neamț în această săptămână

În judeţul Neamţ, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4172 /salariat, iar cel net de 2562 lei/salariat, fiind cu 1,15 % mai mic faţă de câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna iunie 2019.

Tot în această săptămână, Institutul Național de Statistică (INS) a emis un raport privind costul mediu lunar al forței de muncă pe anul 2018.

Conform INS, câştigul salarial mediu lunar net la nivelul economiei naţionale a fost 2.642 lei, în creştere cu 13,0% (304 lei) comparativ cu anul precedent. Venitul mediu lunar brut a fost, anul trecut, de 4.357 lei.

Câştigul salarial mediu lunar net în anul 2018 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe.

Cele mai scăzute câştiguri s-au înregistrat în judeţele Bistriţa-Năsăud (2.044 lei, cu 22,6% mai puţin decât media pe economie), Harghita (2.059 lei, cu 22,3% mai puţin decât media pe economie), Teleorman (2.079 lei, cu 21,2% mai puţin decât media pe economie), respectiv Neamţ şi Vrancea (2.083 lei fiecare în parte, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie).

La polul opus s-a situat câştigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (3.666 lei), cu 38,8% peste media pe economie.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentPolițiștii locali din Piatra-Neamț vor avea camere video montate pe uniforme
Articolul următorAccident mortal după o coliziune între un TIR și un autoturism (FOTO)