Polițiștii locali din Piatra-Neamț vor purta camere video în timpul efectuării serviciului, pentru înregistrarea video și audio în situațiile operative, specifice activităților polițienești.

Proiectul de hotărâre a fost votat de consilierii locali pietreni la ședința de Consiliu Local din această săptămână.

„Mulțumesc colegilor consilieri care au votat proiectul de hotărâre inițiat de mine și colegii liberali, prin care polițiștii locali vor purta camere video atașate uniformei.

Implementarea acestui sistem îi va determina pe polițiști să aibă un comportament adecvat față de cetățeni și vor interveni cu promptitudine de fiecare dată când o persoană de pe stradă le va solicita ajutorul.

În același timp, acest echipament vine și în ajutorul lor, oferindu-le posibilitatea să probeze faptele antisociale sau necivilizate pe care le surprind”  a declarat consilierul Romel Bîrjoveanu, inițiatorul proiectului.

Polițiștii locali care efectuează serviciul de patrulare pedestră/auto din cadrul Birourilor de Ordine Publică, Biroului de Siguranță Rutieră și Biroului Control au următoarele obligații:

  • de a purta pe ținută și a preda la ieșirea din serviciu camerele video;
  • de a porni camerele video în următoarele situații:
    – când este surprinsă o infracțiune, o faptă antisocială sau alte elemente ce țin de ordinea publică și siguranța cetățeanului;
    – când este întocmit un proces verbal, indiferent de natura lui;
    – când polițistului local ii este solicitată intervenția sau ajutorul de către o persoană;
    – ori de câte ori polițistul local considera că trebuie surprinse imagini din timpul serviciului.
    – de a anunța, când se află pe domeniul public, că acțiunea polițienească este înregistrată cu cameră video și de a cere acordul pentru înregistrare video când se află pe un domeniu privat.
Articolul precedentDezamăgire după înfrângerea cu Aerostarul: ”Încet-încet o să ne debarasăm de anumiţi jucători care nu înţeleg că trebuie să lupte pentru club”
Articolul următorNeamț, în top 5 județe cu cele mai mici salarii