În această dimineață, trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD de la Detașamentul Roman au efectuat o misiune stingere incendiu acoperiș  la o gospodărie aflată în zona brutăriei din Tămășeni.

Incendiul se manifesta la acoperișul locuinței și la o anexă gospodărească. Înainte de a ajunge la locul intervenție, în incinta cuprinsă de flăcări a explodat o butelie. Pompierii au intervenit și au mai scos trei butelii.

Proprietarul, un bărbat în vârstă de aproximativ 67 de ani, deși suferise atac de panică, a refuzat examinarea și transportul la spital.

În urma incendiului au ars aproximativ 50 mp acoperiș, aproximativ 200 kg de deșeuri materiale textile din podul casei și bunuri materiale din anexa gospodărească (mobilier, frigider, combină frigorifică, uși, geamuri și aproximativ 100 kg materiale textile). Cauza probabilă este scurtcircuit electric, informează ISU Neamț.

 

Articolul precedentJandarmii nemțeni alături de elevi din prima zi de școală
Articolul următorÎn Roman încep să se ridice ”rablele” de pe domeniul public