Judecătoria Piatra Neamţ şi Asociația Excelsior – Neamț (ex. Asociația Tinerilor Avocați Neamț) și-au conjugat eforturile pentru amenajarea unei camere, dedicată audierii minorilor. 

Inaugurarea spațiului special amenajat va avea loc luni, 21 septembrie 2020, la sediul Judecătoria Piatra-Neamţ situat în Piatra Neamț, str. Alexandru cel Bun, nr. 16-18, începând cu ora 11:00 

Dreptul copilului de a îşi exprima liber opinia, asupra oricărei probleme care îl priveşte, reprezintă un element central al Conventiei Organizatiei Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, introdus prin art. 12 din acest act normativ internațional. Acest drept a fost inserat în legislația română, prin art. 24 din Legea nr. 272/2004 cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului, lege care transpune Convenția, pe plan intern. 

Codul de procedură civilă prevede mai multe situaţii în care este necesară audierea minorilor într-o serie de procese, cum ar fi: exercitare autoritate părintească, divorț cu minori, delegare temporară de autoritate părintească, stabilirea locuinţei minorilor, etc. în procesele de minori și familie, unde este necesar ca magistratul să poarte o discuţie cu minorii, legea prevede că audierea acestora se face în camera de consiliu. De cele mai multe ori, această discuție are loc într-o sală de judecată sau în biroul judecătorului, care predispune la sobrietate. Cu siguranţă, pentru copii, acest spațiu nu reprezintă un loc prietenos în care să-şi dea frâu liber cuvintelor şi emoţiilor, 

O discuţie cu un străin într-un moment mai greu din viața unui copil, poate fi o experiență tulburătoare şi pentru asta este nevoie de o camera special amenajată, menită să destindă pe cât posibil copiii aflați în dificultate. 

Astfel, Judecătoria Piatra Neamț și Asociaţia Excelsior Neamț (ex. Asociația Tinerilor Avocați Neamț), au decis înfiinţarea unui loc special amenajat pentru minori, pentru ca aceştia să poată fi audiați într-un mediu specific vârstei lor, care să creeze o atmosferă plăcută şi relaxantă, unde copiii să se simtă în siguranță. 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedent30.000 de fermieri au depus cereri de despăgubiri pentru secetă
Articolul următorBilanț CoVid-19: 1.527 de cazuri noi, 48 decese! Vezi situația în județul tău