Un urs a atacat o gospodărie din Farcașa (sat Farcașa – zona Bisericii vechi), vineri, în jurul orei 23:00, iar oamenii din localitatea au fost avertizați prin RO-ALERT.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, o doamnă a anunțat la „112” că un urs a pătruns în gospodăria ei și i-a luat un porc.

Pompierii au trimis un mesaj prin RO-ALERT pentru avertizarea populației: „ATENȚIE! A fost semnalată prezența unui urs în comuna Farcașa, sat Farcașa (după Biserca Veche)”

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, vineri, în jurul orei 23:00, polițiștii din Bicaz, au fost sesizați de către o femeie de 52 de ani, din Farcașa, despre faptul că un urs i-a atacat un porc din curtea locuinței.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un urs a pătruns în curtea femeii și a luat o scroafă dintr-o anexă situată la 30 de metri, în amonte, în spatele locuinței.

La fața locului s-a prezentat și un paznic de vânătoare din cadrul AVP Bradul Neamț, în prezența căruia a fost găsit cadavrul scroafei.

Paguba produsă de urs ar fi în valoare de 1000 de lei.

SURSĂfoto: arhivă
Articolul precedentPieton accidentat mortal la Bicaz
Articolul următorDispărută în Piatra-Neamț, găsită la Petricani