Având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă de timp și căderile de precipitații sub formă de zăpadă, polițiștii locali au continuat acțiunile de identificare a persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului Piatra Neamț.

Astfel, în ultimele 3 zile, echipajele Poliției Locale Piatra Neamț au depistat și identificat mai mulți oameni ai străzii, în diverse locuri cunoscute ca fiind adăposturi improvizate – centrale termice dezafectate, culcușuri improvizate în subsoluri sau sub balcoanele blocurilor.

O persoană a fost transportată în repetate rânduri la spital de către Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, fiind găsită în stare de hipotermie, dormind afară, în cartierul Dărmănești, pe diverse bănci din fața blocurilor. Alți 6 oameni ai străzii au refuzat cazarea în centrul din Speranța, însă acțiunea va continua pe toată perioada sezonului rece. 
Pentu alți doi bărbați s-a solicitat ambulanța, respectivii fiind depistați căzuți pe domeniul public, probabil din cauza unor afecțiuni medicale.
Totodată, facem apel la cetățenii municipiului Piatra Neamț, ca în cazul în care identifică persoane fără adăpost ce sunt supuse riscului de a intra în șoc hipotermic, mai ales pe timp de noapte, să anunțe Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233.231.300. 

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedenteJobs: În ce orașe se câștigă cel mai bine
Articolul următorVIDEO Fostul șef al Armatei SUA din Europa: cum va fi afectată România în eventualitatea unui CONFLICT la graniță