Duminică, 11 noiembrie, începând cu ora 16:00,  Orchestra Metropolitană București va susține un concert în aer liber, în Grădinile Arhiepiscopiei din Roman. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

”Vă invit duminică, pe 11 noiembrie, de la ora 16.00, în Grădinile Arhiepiscopiei Romanului la un concert ce va fi susținut, în premieră la Roman, de către Orchestra Metropolitană București, condusă de dirijorul Daniel Jinga. Intrarea la concert este liberă.

Cred că este un câștig pentru întreaga comunitate să aibă posibilitatea să vadă un astfel de spectacol, un eveniment ce este posibil prin sprijinul pe care Asociația Municipiilor din România (AMR) ni l-a oferit pentru ca Romanul să facă parte dintr-un proiect național de punere în valoare a orașului și a istoriei”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

În cadrul proiectului ”Rapsodiem – De la Geneză la Centenar”, derulat de Asociația Municipiilor din România și cofinanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, au fost desemnate trei orașe în care să se desfășoare acest concert, Romanul singurul din Moldova.

Pe 20 octombrie, Orchestra Metropolitană București a concertat la Castelul Corvinilor în Hunedoara, iar pe 4 noiembrie  în Piaţa Revoluţiei din Slobozia.

 

Articolul precedent105 locuri de muncă vacante noi, comunicate în perioada 5-9 noiembrie
Articolul următorTrecerea la nivel cu calea ferată de pe E 85 intră în reparații