Peste 100 de șoferi au rămas pietoni și peste 1.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Astfel, în perioada 17 – 23 iunie, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au acționat pe linia prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Poliţiştii au urmărit, în primul rând, combaterea excesului de viteză, prin folosirea aparatelor radar inscripționate și neinscripționate.

S-a acționat, în principal, pe DN 15 C, DN 15 D și DN 15, unde s-au înregistrat cele mai multe accidente rutiere, produse pe fondul vitezei excesive sau a neadaptării acesteia la condițiile de drum.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, în cele șapte zile de controale, polițiștii rutieri au aplicat peste 1.000 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 R.

Astfel, în cadrul acțiunii, au fost reținute peste 100 de permise de conducere, dintre care 60 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, peste 20 pentru alcool, 7 pentru depășire neregulamentară și 16 pentru alte abateri.

Totodată, peste 40 de certificate de înmatriculare au fost retrase de polițiști.

Pe parcursul activității, au fost constatate 17 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 9 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 5 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 2 pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și una pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente, respectiv excesul de viteză și consumul de alcool în rândul conducătorilor auto.

Articolul precedentScandal după un accident rutier. 3 persoane înjunghiate
Articolul următorMăsuri sporite pentru siguranța cetățenilor