Scandal după un accident rutier. 3 persoane au ajuns la spital cu plăgi înjunghiate. Incidentul a avut loc aseară în comuna Dobreni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Harghita, a condus o căruță pe DN 15 C, în afara localității Dobreni (pe direcția Piatra-Neamț – Târgu-Neamț).
La un moment dat a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Bodești.
În urma impactului a rezultat rănirea unei minore în vârstă de 4 ani, care a fost transportată la spital cu diagnosticul: politraumatism prin accident rutier, conform Serviciului de Ambulanță Județean.
Atât căruța cât și autoturismul au fost avariate iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
La scurt timp, polițiștii au fost chemați în același loc după ce a izbucnit un conflict între mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind solicitați și sprijinul luptătorilor SAS, care au aplanat conflictul izbucnit.
Din anchetă a reieșit faptul că 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 27 de ani și 67 de ani, toți din Harghita, s-ar fi agresat reciproc prin folosirea unor obiecte ascuțite.
În urma leziunilor suferite, cei 3 au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conform surselor medicale, un tânăr de 29 de ani a fost internat în secția chirurgie cu plagă înjunghiată abdominală, iar alți doi, de 27 de ani, cu plăgi înjunghiate superficial (care după îngrijirile acordate au fost dirijați către domiciliu).
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe
Conform unor surse, în momentul producerii accidentului, calul se afla într-o stare gravă, iar unul dintre cei trei ar fi încercat să-l omoare, ca să-i curme suferința. Ceilalți doi nu au fost de acord și de acolo a degenerat conflictul.