În ultima perioadă, pe teritoriul judeţului Neamţ, s-au intensificat incendiile generate de aprinderea miriştilor în scopul „curăţirii” terenurilor agricole. Astfel în perioada 01 ianuarie – 17 martie 2020, subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Neamţ au participat la un număr de 126 intervenţii pentru stingerea şi limitarea efectelor negative ale incendiilor de vegetaţie uscată manifestate la nivelul zonei de competenţă, suprafaţa incendiată fiind de aproximativ 633 ha.

Odată cu sosirea primăverii şi încălzirea vremii, gospodarii şi fermierii aleg să îşi igienizeze terenurile prin arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate. Aceasta este, din nefericire, cea mai întâlnită practică în scopul curăţării terenurilor, cu toate că provoacă efecte negative solului şi reprezintă un pericol foarte mare prin posibilitatea propagării flăcărilor la alte terenuri, păduri, diferite construcții și obiective din apropiere.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • Condiţii meteorologice fără vânt;
  • Parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 ha, prin fâşii arate;
  • Izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
  • Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • Asigurarea până la finalizarea arderii cu personal de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
  • Asigurarea pentru suprafeţe mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
  • Asigurarea, în cazul suprafeţelor mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
  • Pe tenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • Condiţii meteorologice fără vânt;
  • Colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi a căror ardere să poată fi controlată;
  • Executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • Curăţarea de vegetaţie pe o suprafaţă de 5 m în jurul fiecărei grămezi;
  • Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • Supravegherea permanentă a arderii;
  • Asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • Stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei, conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagarii focului la vecinătăţi;
  • amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

„Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora” se sancţionează cu amendă de 2501 la 5000 lei, conform art. 44, pct III lit. a din Legea nr. 307 / 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare.

 

Nu uitaţi, orice situaţie de urgenţă trebuie să fie anunţată, în cel mai scurt timp, la numărul unic 112! , informează ISU Neamț

 

Articolul precedentVIDEO Fără precedent! Armata română face un spital în 5 zile. Primele imagini
Articolul următorAl șaselea caz de coronavirus în Neamț : „Bărbatul va fi internat direct la Secția de Terapie Intensivă”