Doi pietoni au ajuns la spital în acest weekend, după ce au fost accidentați, unul dintre ei fiind sub influența alcoolului.

Primul eveniment rutier a avut loc vineri, în jurul orei 17:00, pe DN 15 D, în localitatea Gâdinți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat de 56 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe DN 15 D, în localitatea Gâdinți, a surprins și acroșat un bărbat de 38 de ani, din Bodești, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă.

În urma evenimentul rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost preluat și transportat la spital, unde i s-a acordat asistență medicală de specialitate.

Conform unei informări a Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sâmbătă, în jurul orei 18:30, în orașul Târgu-Neamț, un tânăr în vârstă de 29 de ani, aflat sub influența alcoolului, a traversat strada fără să se asigure și a fost lovit de o mașină.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț a reieșit că, în timp ce un tânăr de 18 ani, din Tîrgu-Neamț, conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, a surprins și accidentat un alt tânăr de 29 de ani, din Tîrgu-Neamț, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

Din impact a rezultat rănirea tânărului de 29 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi alcoolscopic rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, însă în cazul pietonului a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentCozmanciuc (PNL): ”Am câștigat, singuri împotriva tuturor”/ Arsene (PSD): ”Avem nevoie de o altă abordare a managementului politic”
Articolul următorPieton accidentat mortal la Costișa