Luni, 17 decembrie, într-un cadru festiv organizat la sediul Jandarmeriei Neamț, plutonierului adjutant Solomon Petru i-a fost conferită ,,Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru misiuni internaționale” cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri și pentru acordarea respectului cuvenit, ocazie cu care, comandantul unității, locotenent – colonel Olariu Radu – Vasile, l-a felicitat pentru efort şi profesionalism.

În prezent, plutonierul adjutant Solomon Petru, în calitate de expert național detașat la Curtea Europeană de Conturi din Luxemburg, este singurul jandarm român care reprezintă Ministerul Afacerilor Interne și România, în general, în cadrul unei misiuni internaționale alături de colegi din Polonia, Croația, Spania, Lituania, Luxemburg, etc.

În anul 2015, jandarmul a participat la misiunea Re-solute Support a NATO din Afganistan, la finalul căreia, în cadrul unei ceremonii, a fost decorat de Marcin Wilczek, ambasadorul Poloniei la Bucureşti, care a explicat că ,,decoraţia Steaua Afganistanului a fost gândită pentru persoanele care s-au distins în misiunile din Afganistan”. De asemenea, subofițerul a fost decorat cu Ordinul Steaua Afganistanului la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei, pentru merit în colaborarea cu soldaţii armatei poloneze din cadrul contingentului militar polonez în Afganistan.

Plutonierul adjutant Petru Solomon a fost selectat şi a participat, în perioada 21 ianuarie – 28 decembrie 2015, la o misiune internaţională în Kabul – Afganistan, ocazie cu care militarul a făcut parte dintre cei 32 de jandarmi români care au organizat şi executat misiuni în zona de responsabilitate şi au contribuit la pregătirea cadrelor de poliţie afgană alături de militari americani, polonezi, finlandezi.

Pentru modul exemplar de executare a serviciului şi pentru rezultatele obţinute, partenerii americani i-au acordat calificativul „excepţional“ şi medalia „Army Commendation For Merit“.

De asemenea, militarul a fost avansat înainte de termen la gradul următor, cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

Articolul precedentPiatra-Neamț și Roman în Alianța Moldova Se Dezvoltă
Articolul următorPrimăria municipiului Piatra-Neamț este pregătită să deschidă pârti de schi