Emoții , zâmbete și flori. A sunat primul clopoțel al anului școlar 2018-2019. La ora 9:00, elevii și profesorii celor două colegii din centrul municipiului Piatra-Neamț, Petru Rareș și Calistrat Hogaș au răspuns „prezent”.

Festivitățile de deschidere au debutat cu intonarea Imnului de stat al României. Au urmat tradiționalele urări de succes atât din partea oficialităților prezente, cât și a directorilor celor două unități de învățământ.

”Învățământul românesc are tradiție în obținerea de rezultate și are un mare atu, calitatea profesională deosebită a dascălilor. Vă invit să nu priviți școală că pe o obligație ci ca pe un element esențial al carierei voastre în viață. Prin seriozitate și perseverență în activitatea școlară puteți ajunge acolo unde v-ați propus. Vă invit să vă gândiți și la părinții și bunicii care vă sprijină și vă iubesc și să vă comportați astfel încât să fie mândri de voi. Vă doresc un an școlar excelent , cu rezultate deosebite , care să reprezinte un pas important pentru o carieră minunată. Mult succes în noul an școlar!”, a declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț, prezent la deschiderea anului școlar la Colegiul Național Calistrat Hogaș.

”Succes în noul an școlar elevilor și profesorilor. Ne pregătim pentru anul viitor când vom sărbători 150 de ani. Vrem să întoarcem o pagină de istorie în tradiția care înseamnă excelență în Colegiul Național Petru Rareș”, a declarat Grigoruță Oniciuc, directorul Colegiului Național Petru Rareș.

Chiar dacă vacanța nu e niciodată suficientă,  prima zi de școală a fost așteptată cu nerăbdare atât de cei mai mari care s-au bucurat de revederea cu colegii, cât și de cei care astăzi  au început o nouă etapă din viața lor. Emoțiile bobocilor și visele celor care anul acesta vor susține examenul de maturitate au transformat  prima zi de școală , într-o sărbătoare.

Articolul precedent”Povestea României Mari” FOTO/VIDEO
Articolul următorPrima zi de şcoală: emoţii pentru boboci